Menu
Brand 100% românesc, Spartan a adus pe piaţa românească şi, de curând, şi pe cea internaţională, un concept unic de lanţ de restaurante.
Acest lucru se datorează faptului că este de inspiraţie grecească şi cu influenţe mediteraneene, oferind preparate variate, după reţete antice, dar adaptate şi îmbunătăţite în stil propriu, pentru obţinerea gustului inconfundabil Spartan – a gustului legendar.
Unicitatea care ne reprezintă este dată, aşadar, atât de reinventarea tradiţiilor gastronomice, cât şi de fiecare dintre cele patru sosuri vedetă, marcă înregistrată Spartan. Acestea sunt parte importantă din meniul nostru, într-un melanj perfect de arome şi gusturi, la un standard înalt de calitate, fără compromis.
De aceea, în spatele denumirilor Gyros, Leonidas, Feta Gyros, Souvlaki, Platou Persia, Cheese Gyros etc. se ascund atât ingredientele pe care le folosim în reţetele care ne definesc, cât şi principiile de pregătire a acestora.
Fac parte negreşit din bucătăria noastră legumele proaspete, carnea frăgezită în iaurt şi mirodenii, pita (pâinea) proaspătă coaptă pe vatră şi nelipsitele sosuri obţinute după reţete proprii, care aduc plusul de savoare în orice.
Iar toate acestea, alături de cantităţile generoase şi modul de servire, ne plasează în topul preferinţelor iubitorilor de bunătăţi cu specific grecesc, din România.