Menu

Category: Xclusive
Author: Echipa editorială Băneasa
În spatele fiecărui produs lululemon se află o întrebare simplă: cum îi putem face pe oameni să se simtă mai bine? Nu este doar o filosofie de design, ci punctul de plecare al unui brand care, de peste două decenii, transformă mișcarea într-un mod de a trăi. Odată cu deschiderea primului magazin din România, în Băneasa Shopping City, lululemon aduce în București mai mult decât echipamente tehnice pentru sport – aduce o comunitate construită în jurul stării de bine, conexiunii și performanței.
În acest Interviu oferit în exclusivitate, Sarah Clark, Senior Vice President EMEA în cadrul lululemon, ne-a povestit despre valorile care definesc brandul, inovația din spatele produselor și motivele pentru care România reprezintă un nou capitol important în dezvoltarea lululemon.
Povestea și filosofia brandului
Încă de la început, lululemon a fost mai mult decât un brand de îmbrăcăminte sport – a fost creat ca un hub dedicat comunității. Întorcându-ne în timp, care este povestea din spatele viziunii care a stat la baza fondării brandului?
lululemon a luat naștere din convingerea că mișcarea are puterea de a-i face pe oameni să simtă mai bine – credință ce ne ghidează și în prezent. Fie că deschidem un nou magazin sau intrăm pe o piață nouă, obiectivul nostru este același: să creăm locuri în care oamenii se simt bineveniți, inspirați să facă mișcare și conectați la ceva mai mare decât ei înșiși. Din punctul meu de vedere, acesta este aspectul care a diferențiat întotdeauna lululemon.

Multe branduri vând produse. lululemon pare să promoveze un stil de viață. Ce înseamnă, de fapt, să trăiești în spiritul lululemon?
Pentru noi, a trăi în spiritul lululemon înseamnă să faci din mișcare o parte firească a vieții de zi cu zi și să recunoști impactul pe care aceasta îl poate avea nu doar asupra corpului, ci și asupra stării de bine mentale. Înseamnă să găsești forme de mișcare care ți se potrivesc, să ai grijă de propria stare de bine și să construiești conexiuni autentice cu cei din jur pe parcurs.
Aceasta este și filosofia din spatele conceptului nostru Science of Feel – proiectăm produse cu performanțe tehnice ridicate, care îi ajută pe oameni să se simtă cât mai bine în momentul în care le poartă. Fie că vorbim despre colecția Align, creată pentru yoga, sau despre pantalonii ABC, concepuți pentru birou și viața de zi cu zi, ne dorim ca produsele noastre să îi susțină pe oameni în orice mod aleg să se miște.
Ce credeți că a permis lululemon să construiască o conexiune emoțională atât de puternică cu clienții săi din întreaga lume?
Totul începe cu faptul că ascultăm. Am rămas întotdeauna aproape de clienții noștri - prin conversațiile purtate în magazine, feedback-ul primit de la educatorii noștri și prin insight-urile oferite de rețeaua noastră de ambasadori. Toate acestea ne oferă o înțelegere autentică a ceea ce-și doresc oamenii să poarte și a modului în care vor să se simtă atunci când fac mișcare.
Însă, în cele din urmă, este vorba despre mai mult decât produsele în sine – am construit un brand ancorat în comunitate.
Ambasadorii noștri – de la proprietari de studiouri de sport locale, coordonatori ai cluburilor de alergare până la sportivi precum Alfie Hewett, campionul mondial la tenis în scaun rulant, sau Mai Izumitani, practicantă de yoga – ne ajută să rămânem conectați la oamenii și comunitățile pe care le susținem. Aceștia îi inspiră pe ceilalți să facă mișcare, ne oferă feedback sincer și dau viața brandului lululemon într-un mod autentic. Atunci când oamenii se simt văzuți și parte din ceva mai mare decât ei înșiși, se creează o conexiune emoțională puternică.
Inovație și dezvoltarea produselor
lululemon este cunoscut pentru dezvoltarea unor materiale brevetate, precum Nulu™ și Everlux™. Ce stă la baza abordării voastre în materie de inovație și cum ia naștere un nou material?
Materialele sunt elementul nostru diferențiator, iar când vine vorba de inovație în domeniul țesăturilor, nimeni nu este mai dedicat decât noi. În ultimii peste 25 de ani, am dezvoltat sute de materiale brevetate, rezultate în urma unor ani de cercetare și testare, pentru a oferi o experiență de neegalat clienților noștri.
Ascultăm cu atenție feedback-ul celor care poartă produsele noastre și luăm în considerare insight-urile oferite de educatorii, ambasadorii și sportivii noștri. Ne dorim să înțelegem cum putem face ca atunci când produsele noastre sunt purtate, mișcarea să se simtă cât mai ușor de realizat și să fie confortabilă.
Filosofia noastră Science of Feel ghidează întregul proces de dezvoltare, combinând cercetarea senzorială cu testarea în condiții reale de purtare pentru a înțelege nu doar cum performează un produs, ci și cum se simte acesta în timpul mișcării. Toate aceste informații sunt apoi transpuse în materiale, tehnici și detalii de design, precum SenseKnit™, Nulu™ sau materialele de înaltă performanță precum Ultralu™.

Unul dintre cele mai apreciate aspecte ale produselor lululemon este senzația pe care o oferă atunci când sunt purtate. Câtă atenție acordați confortului și experienței senzoriale în procesul de design?
Filosofia noastră Science of Feel stă la baza întregului proces de design. Petrecem mult timp înțelegând cum ar trebui să se simtă un produs înainte chiar de a ne gândi la felul în care va arăta. Asta înseamnă să studiem modul în care materialele interacționează între ele și felul în care fiecare piesă vestimentară se comportă în timpul mișcării.
Echipele noastre de design combină biomecanică, cercetare senzorială, testări extinse în condiții reale de purtare și integrarea constantă a feedback-ului primit continuu de la clienți, educatorii noștri și sportivi pentru a rafina fiecare detaliu până când produsul oferă exact senzația pe care ne-am propus să o ofere.


Intrarea pe piața din România & prezența în Băneasa Shopping City
Magazinul din Băneasa Shopping City marchează prima locație lululemon din România. Ce a făcut ca România și, în mod special, Băneasa Shopping City să fie alegerea potrivită pentru acest moment important?
Deschiderea primului magazin în România reprezintă un nou pas important în dezvoltarea noastră în regiune EMEA, deoarece ne oferă oportunitatea de a aduce lululemon mai aproape de o nouă comunitate, într-o piață în care interesul pentru starea de bine și mișcare este în dezvoltare. Băneasa Shopping City este una dintre cele mai importante destinații de retail și lifestyle din București și suntem mândri că găzduiește primul magazin lululemon.
Care a fost viziunea echipei atunci când a creat prima experiență lululemon pentru clienții din România?
Ne-am dorit să creăm un spațiu în care oamenii se simt bineveniți încă din momentul în care trec pragul magazinului. Această viziune a implicat amenajarea unui magazin în cadrul căruia clienții să poată descoperi produsele noastre direct, beneficiind de îndrumarea educatorilor noștri.
La fel de important a fost și faptul că ne-am dorit ca magazinul să fie un spațiu în are oamenii se simt încurajați să creeze conexiuni prin mișcare. Împreună cu partenerul nostru de franciză am acordat o atenție deosebită selecției ambasadorilor locali și studiourilor de sport cu care colaborăm, precum și tipului de evenimente dedicate comunității pe care le organizăm. Îmi doresc ca magazinul din București să devină un loc în care oamenii revin cu plăcere, pentru că se simt parte dintr-o comunitate care îi inspiră să facă mișcare, să creeze legături autentice și să acorde prioritate propriei stări de bine.
Gândindu-vă la clienții care vizitează magazin din Băneasa Shopping City, ce v-ați dori ca aceștia să experimenteze și să păstreze în memoria după prima interacțiune cu brandul?
Mai presus de orice, îmi doresc ca cei care ne vizitează să plece cu convingerea că lululemon își dorește să devină o parte activă a comunității locale. Pe măsură ce continuăm să ne extindem în regiunea EMEA, ambiția noastră este să construim experiențe relevantă și relații de durată cu clienții noștri, care să depășească simpla vizită în magazin.
Care este acel detaliu despre lululemon pe care oamenii sunt, de obicei, surprinși să îl descopere atunci când ajung să cunoască brandul mai în profunzime?
De cele mai multe ori, oamenii sunt surprinși să descopere cât de multă știință și inovație se află în spatele produselor noastre. Mulți ajung la noi pentru că au auzit despre un produs emblematic, precum Align, însă nu își dau întotdeauna seama că fiecare produs ia naștere de la înțelegerea unei nevoie reale a clienților noștri și de la întrebarea: Cum putem crea un produs care nu doar să ofere performanță, ci și să îi facă pe oameni să se simtă cât mai bine atunci când îl poartă? Acesta este principiul care stă la baza tuturor produselor lululemon.